Blogutzu lu Dana

Partea a II-a, pentru ca am mai scris odata despre cartea lui Oscar Wilde.
Azi ma gandeam ce as fi facut in locul lui Dorian. Darul lui era inimaginabil de grozav, era un om foarte gorgeous, si i-a fost daruita tineretea fara batranete… can i just say: UAUUUUUUuuu!! (ok, ok, filosofilor, stiu ca viata fara moarte isi pierde farmecu..poate) Stiti cum se spune: nu poti ramane tanar toata viata, dar imatur poti … eh, ce bine ar fi daca ai putea ramane si tanar si imatur toata viata.. magic :X:X
Sunt curioasa ce ar fi trebuit sa faca Dorian ca sa gaseasca odata portretul arzand in flacarile iadului… Sau daca ar fi murit in cazul in care ar fi fost impuscat de fratele fostei iubite.
Daca as fi fost in locul lui, sigur duceam situatia la limita… daca ar fi fost vreuna.

Si am mai remarcat ceva. Firul epic al cartii nu e foarte bine realizat. De ce? pentru ca , daca portretul domnului Gray suferea degradarea in locul acestuia, atunci si mustrarile de constiinta ar fi trebuit sa le aiba in locul lui Gray. Pentru ca acestea sunt cea mai mare pedeapsa… Cred ca asta i-a scapat lui Wilde..

Lasa’te pe spate si asculta. Imagineaza-ti o scena tragica, un tip si-a  pierdut iubita si acum merge pe o strada pustie, cu capul jos, ca un orfan.. Nu stiu, dar pe mine ma rupe.. ma raneste pana la sange melodia..

In Anglia si cred ca si in alte tari, exista premii pentru literatura proasta, sau pentru scene de amor nefericite, metafore stupide, oricum, pe scurt, literatura proasta.
In lumina acestui eveniment, mi-a venit, desigur O Idee. Se putea sa nu? Da, aia este, sa scriu o carte atat proasta, incat sa castige premiul pentru Cea Mai proasta carte. Deci, nu stiu, incearca sa te gandesti, cat de proasta trebuie sa fie.. Iar tarile care nu au accest premiul, il vor inventa pentru mine. De fapt, cu ocazia jocurilor olimpice imi vor inmana premiul (nu gasesti o carte atat de proasta de doua ori in patru ani) si sa imi pregateasca o capsula ca sa ma expulzeze in spatiu impreuna cu deseurile americanilor. Sau poate imi leaga o piatra de moara sau doua de gat si imi da drumul in mare. In marea uitarii, acolo unde’s pacatele, sa nu ma pescuiasca nici Dumnezeu.

Merita specificat ca bine-cunoscutul autor al romanului Atonement, Ian McEwan, a fost nominalizat la acest concurs de literatura najpa anul trecut, pentru niste pasaje redundante si lipsite de gust dintr-o carte de a lui.. Totusi, nu a fost destul de proasta incat sa mentina atentia juriului..
Acesta e semn bun pentru mine. Din pozitia de scriitor recunoscut, bun, ca sa scrii cea mai proasta carte faci un drum. Sa zicem 10 pasi. Daca nu esti scriitor, se prea poate sa fii deja la pasu 5 in drumul spre prostie absoluta (deci cam pe aici m-as situa in mod normal), dar daca totusi scrii, si scrii prost, esti la pastu 9 : ce trebuie sa faci e sa mai scrii inca o carte de duzina. Dar nu neinspirata…

Trebuie sa fie foartee inspirata cartea ce se vrea scrisa. Deci, sa repet: Imagineaza-ti cat de proasta trebuie sa fie o anumita scriere, ca sa fie considerata cea mai proasta… Am impresia ca nu sunt inteleasa pe deplin..e un concept foarte dificil si neintalnit, o carte - Cea mai proaste.. ma uimeste.
Cum ziceam, trebuie sa fie inspirata. Inspiratia e cea care deplaseaza ceea ce creezi de langa centru, din zona neutra, spre o extrema: Genial de buna, Genial de proasta. (Uite ca am gasit un cuvant mai bogat decat “cea mai”… parca “genial de” suna ceva mai rezonant).
Ceea ce ne duce la subiectul cartii..

Am atins zona sensibila. E partea care ma sperie putin… Cum am sa gasesc un subiect atata de stupid inca sa il pot asocia inspiratiei geniale pe care mi-a dat-o concursul in sine deja? :)))

Hint: Se zice ca Biblia e cea mai bine elaborata carte scrisa vreodata, si cea mai citita ca de altfel.
Concluzie: Subiectul cartii ar trebui sa fie opus celui biblic.
Frica mea: Daca as reusi sa gasesc acel subiect opus, as putea sa il redau numai prin copierea tiparului biblic, doar ca ar fi cu fundu’n sus. Iar cartea mea s-ar anunta a fi geniala (doar atat, deci nu genial de proasta).

Chiar. Daca as copia Biblia, dar intoarsa pe dos, totul sa fie invers, ce ar fi oare? Nu…ar fi sec…plagiatura, ce mai..

ps:
De ce e imposibil sa creezi ceva unicat, fara precedent, fara sa construiesti pe ce au cladit cei dinaintea ta?
Sau poate e posibil…doar ca e atat de unicat si neprecedat, inca nu e recunoscut.. nu e observat.. Si poate odata in viata asta scurta a mea am facut ceva absolut, ceva nou complet, dar nu mi-am dat seama..

Se pare ca sorti de succes nu am pt cartea proasta (asta daca nu imi public blogul sub forma de carte) asa ca acum ma gandesc ce sa fac sa primesc premiul Nobel pentru ceva.

Sunt vorbele marelui Caragiale. Vorbea despre caracterul scrierilor sale si fara sa vrea a dat definitia perfecta a caricaturii. In general, caricatura este perceputa ca o descriere negativa, exagerarea satirica a unor trasaturi in scopul evidentierii lor. Asa ca ma gandeam: Daca am fi cu totii caricaturi? Adica sa fim alcatuiti din nistre trasaturi mari, predominante, si  atat. Daca e sa o luam asa, ne caricaturizam unii pe altii in fiecare zii. Ne sunt familiare vorbele de genu: ” Esti un porc!”, “Nu stii decat sa bei”, “Tot ce faci e sa strici  banii”, “Esti o insuportabila si o pisaloaga!”.

Mi’ar placea daca oamenii ar sta sa observa micile detalii. Ceea ce ne difera si ne face speciali intr’un milion de oameni. Te’ai gandit vreodata ca vom muri  si vom duce cu noi gesturi, expresii si obiceiuri unice, pe care nu le’a observat nimeni ? Campuri aurii ale sufletului neexplorate de nimeni. E grozav sa stai sa analizezi oamenii…pacat ca e considerat a fi un obicei foarte neplacut si necivilizat de al meu:))

Exista, desigur, categoria oamenilor care simt enorm si nu vad deloc. Sau vad  si nu aud si nici nu vorbesc. Am un astfel de prieten, si e o persoana  cu un suflet incredibil de cald. Oare cum e sa auzi  linistea absoluta? sa fii intr’un club unde muzica sparge timpanele si ajunge la inima, lumea e in extaz, dar pentru tine e liniste perfecta? Intodeauna m’a tulburat capacitatea  compensatorie a oamenilor…iti lipseste ceva, si te extinzi dincolo. Nu te descurci deloc intr’un domeniu si excelezi in altul. Iti lipseste afectiunea, devii violent. Am vazut la TV tipu asta orb din nastere care este un pictor deosebit. Da, e un pictor bun, dar ma refer deosebit si cu alt sens. Deci tipu ala picteaza peisaje, dar problema e ca nu a vazut in viata lui un rasarit, sau un cer mov pe vreme de furtuna. Pe mine m’a socat imaginea de pe panza lui, copacul verde tipator pe care nu l’a vazut in veci, dar l’a simtit monstruos…

Eram asta-iarna cu niste amici la un pahar de vin fiert, si a inceput unul sa ne zica o gluma:

Politia investigheaza moartea suspecta a unui tip. Banuit de crima este vecinul mortului, caruia i se ia un interviu: “Domnule, vi’ati ucis vecinul?” “Nu, raspunde acesta, a fost un accident! M’am certat cu vecinul meu, si i’am aruncat o coaja de banana peste gard. Vecinul a alunecat, si a cazut de 3 ori in furca mea”.

 Tot in aceeasi seara ma calca pe nervi unul dintre amicii aia. Si ma tot gandeam “mai, daca nu termini, iti pica cainele de 3 ori in furca mea”. Flirtam cu idea de a’i omori cainele de multe ori, dar niciodata nu ma gandeam serios sa il omor. Ma amuza doar idea. Pentru ca amicul ma seaca si acum.

Aceasta este doar un exemplu ca de la gand pana la fapta e mult. Proverbul spune ca ” un gand naste o fapta, o fapta naste un obicei, un obicei naste un stil de viata”.  Mi se pare perioculos acest fel de gandire. Adica daca orice criminal a fost odata copil, poti spune ca “dintr’o femeie ajungi mama, mama are un copil, copilul devine criminal?” Multi criminali sunt pe lumea asta, toti au fost copii, e de asemenea  adevarat ca o fapta a fost odata un gand. Sau de fapt, este adevarat? Eu zic ca de multe ori facem cate ceva la care nici nu ne’am gandit , nu am premeditat fapta, si a iesit foarte urat. Sau din contra vroiam sa iasa bine, si a iesit halal de scandal.

Proverbul suna ca si cum viata noastra ar fi un cerc vicios, ca si cum daca ti’ai permis odata sa gandesti ceva, e clar ca vei pune in functiune, sau daca iti place sa faci ceva, asta va deveni modul tau de viata si nu te vei schimba. Mai, nu e deloc asa.Avem mult control asupra noastra, si putem sa ne abtinem si sa ne schimbam oricand. E doar o chestiune de vointa si gandire critica.

Am vazut un status la o tipa pe mess “stupid people are the happiest”. Asociind cunostinta cu desteptaciunea si avand in minte vorbele oamenilor in varsta care se gandesc cu nostalgie  la cat erau de fericiti cand erau mici si nu stiau nimic, uite ce am gasit eu :

1. Niciodata nu vom cunoaste destul, chiar si atunci cand stim prea multe.

2. Prostul e fericit doar daca e prost 100%. Atat de prost incat sa nu stie deloc ca e prost.

3. Din primele doua afirmatii rezulta ca desteptaciunea face parte dintr-un cerc vicios. Daca esti putin destept iti dai seama cat esti de prost, si cu cat te inteleptesti mai mult iti dai seama cat de mult mai ai de invatat.

4.Totusi, cunoasterea este de preferat ignorantei. Pentru ca desi constientizarea faptului ca lumea ta e foarte jegoasa te face nefericit, exista posibilitatea sa nu repeti greselile altora, daca le cunosti. (Pornind de la ipoteza ca lumea ta e rea multumita unora care iau decizii nefericite)

5. Creierul nostru este atat de special incat poate sa aiba toate informatiile necesare despre o situatie care necesita luarea unei decizii, poate sa cunoasca cu exactitate care este decizia buna si sa ia cea mai proasta decizie posibila. Pentru ca poate.

  Avand in vedere faptul ca prosti 100% nu suntem, e preferabil sa fim niste destepti cititi si evolutati, care cad in depresii de o saptamana si nu ii scoate nimeni din casa, decat sa fim fericiti in prostia noastra si  cand murim, sa lasam planeta asta un pic mai mizera decat am gasit-o.

“The more you see the less you know
The less you find out as you grow
I knew much more then
Than I do now
…”
(City of blinding lights - lyrics, U2)